Tragic. O fetiţă a murit înecată, în timp ce voia să îşi facă un selfie

O fată în vârstă de 11 ani din Pakistan s-a înecat marţi după ce căzut într-un rău în timp ce încerca să facă un selfie, iar părinţii ei au murit încercând să o salveze, au anunţat poliţia şi administraţia locală, potrivit AFP.

Tragedia s-a produs în Kunhar, cursul de apă care traversează provincia Khyber Pakhtunkhwa, în apropiere de Beesian, o zona turistică montană aflată la 200 km nord de Islamabad.

Acest rău adânc, agitat şi plin de stânci este foarte apreciat de amatorii de rafting.

“Tânăra încerca să facă un selfie cu răul în spate când a alunecat”, a relatat poliţistul Arshad Khan, precizând că mai mulţi turişti au fost martori la incident.

Mama a sărit imediat în apă pentru a încerca să o salveze, însă a fost luată de curent.

“Văzând că atât soţia lui cât şi fiica să se îneacă, tatăl s-a aruncat, la rândul sau, în rău pentru a le salva însă a murit şi el”, a adăugat Khan.

Corpul mamei şi cel al fetei au fost scoase din apă, însă trupele de intervenţie îl caută pe cel al tatălui.

Ambii părinţi erau medici în provincia Pendjab şi se aflau în vacanţă.

Ceilalţi doi copii ai cuplului, o faţă de 9 ani şi un băiat de 6 ani, au fost martori la incident.

În 5 iulie poliţia din Peru a recuperat cadavrul unui turist sud-coreean dintr-o cascadă din junglă amazoniană, unde căzuse încercând să se fotografieze.

Cu câteva zile înainte, un turist german a căzut 200 de metri în timp ce încerca să fotografieze vârful peruan Machu Picchu.

 

Lasă un comentariu.